COLEGIUL NAȚIONAL „MIHAI VITEAZUL”, TURDA
PROGRAMUL NAȚIONAL „ȘCOALA ALTFEL”
PROGRAMUL NAȚIONAL „ȘCOALA ALTFEL”
În cadrul programului Școala Altfel, elevii claselor a IX-a B și a X-a D, însoțiți de d-nele prof. Diana Korpos, Incze Daniela și dl prof. Gabriel Gavrilescu, au participat la o vizită educativă în Cluj-Napoca.
Prima oprire a fost la Târgul de Crăciun, unde elevii s-au bucurat de atmosfera festivă, de luminile specifice sărbătorilor de iarnă și de spiritul autentic al acestei perioade.
A urmat vizitarea Turnului Pompierilor, unul dintre obiectivele istorice emblematice ale orașului. De aici, elevii au admirat panorama Clujului și au aflat informații interesante despre rolul și istoria acestui monument.
Ultima activitate a zilei a fost vizita la Muzeul Steampunk, un spațiu interactiv și original, care îmbină arta, tehnologia și imaginația. Exponatele mecanice, decorurile spectaculoase și atmosfera inedită au captat interesul elevilor și le-au stimulat creativitatea.
✨ Astăzi, magia sărbătorilor a pătruns în școala noastră într-un alt mod! Un spațiu al liceului a fost transformat într-o mică sală de cinema , iar elevii claselor a V-a și a VI-a s-au bucurat de un film de Crăciun plin de emoție și voie bună.
Îmbrăcați în pijamale , cu popcorn 🍿 și ceai cald ☕, copiii au trăit o experiență relaxantă și memorabilă, diferită de zilele obișnuite de școală. Această activitate a oferit un moment de bucurie și sărbătoare, stimulând colaborarea, empatia și spiritul de comunitate între elevi.
✨Astfel de momente ne arată că învățarea poate fi frumoasă și plină de experiențe, atunci când este combinată cu distracția și creativitatea.
În cadrul programului „Școala Altfel”, la invitația doamnei prof. Monica Dan, reprezentanți ai Asociației Turdamont a Alpiniștilor au susținut o prezentare pentru elevi. Aceștia au demonstrat tehnici de prim ajutor, explicând modul de intervenție în situații de urgență și au prezentat un set de accesorii esențiale pentru drumeții și activități montane, inclusiv metode de orientare în zone necunoscute și modalități de solicitare a ajutorului.
Prezentarea a inclus și explicații privind echipamentele necesare alpiniștilor.
Invitații au fost Oprea Radu și Tothazan Adrian, cărora le mulțumim pentru utila prezentare!
Elevele Bogdan Ilinca, Costin Andrea Claudia, Paşcu Roxana, Pintilie Patricia, Rus Adelina și Văsie Ana-Leia, din clasa a IX-a B, de la Colegiul Naţional “Mihai Viteazul”, au desfășurat activități educative alături de elevii clasei a IV-a D, coordonați de doamna învățătoare Andreea Filip, de la Școala Gimnazială „Ioan Opriș”, în cadrul proiectului „Incluziune prin Educație – Sprijin pentru elevii în risc de excluziune”.
Activitățile s-au realizat sub îndrumarea doamnei psiholog, Carmen Hărșan, și au avut ca scop dezvoltarea comunicării, a cooperării și a spiritului de echipă. Elevii s-au prezentat, și-au împărtășit hobby-urile, au participat la jocuri interactive, precum „Ghicește liderul”, au realizat fotografii haioase și au discutat despre caracteristicile unui lider.
Cristina Rigman – Strategist & Experience Designer, Craft Your Course a desfășurat ateliere de dezvoltare personală adresate elevilor de gimnaziu și liceu, axate pe autocunoaștere, relaționare și asumarea responsabilității.
Liceu – „DISCuții cu personalitate”
Atelier despre stiluri de comunicare și comportament, bazat pe modelul Maxwell DISC pentru copii și tineri, care a sprijinit elevii în înțelegerea propriului stil de personalitate și a diferențelor dintre oameni.
Gimnaziu – „Ghid de supraviețuire la 13+”
Atelier interactiv bazat pe studii de caz și dezbatere, dedicat provocărilor adolescenței (relații, emoții, presiunea performanței, viața online), cu accent pe analizarea opțiunilor și a consecințelor.
Atelierele s-au desfășurat într-un cadru sigur, orientat spre reflecție, respect și dezvoltare personală.
Îi mulțumim Cristinei Rigman pentru disponibilitatea, implicarea și contribuția valoroasă în sprijinirea dezvoltării personale a elevilor.
Astăzi, Colegiul Național „Mihai Viteazul” Turda a avut onoarea de a găzdui o activitate de prevenire și conștientizare antidrog, organizată de doamna Maria Magda, vicepreședinte al Federației Naționale a Părinților din România – EDUPART, departamentul antidrog.
Îi adresăm sincere mulțumiri doamnei Maria Magda pentru disponibilitatea, profesionalismul și deschiderea cu care a răspuns invitației noastre de a organiza această activitate dedicată elevilor colegiului. Implicarea dumneaei evidențiază importanța parteneriatului autentic dintre școală, familie și comunitate în sprijinirea educației pentru viață și în formarea unor alegeri sănătoase, responsabile și asumate.
Conferința s-a desfășurat în sala festivă a CNMV Turda, în cadrul programului Săptămânii Altfel, și a fost moderată de doamna Maria Magda, care a coordonat desfășurarea activității și a facilitat dialogul deschis cu elevii.
Invitații speciali ai evenimentului au fost:
– doamna Cerasela Libeg, psiholog;
– doamna director Gianina Matei, responsabilă cu strategia antidrog în zona noastră;
– prof. univ. dr. Cătălin Țone, expert antidrog și coordonator al Departamentului Național Antidrog din cadrul Federației, care a intervenit în direct;
– Sebastian Petruț, reprezentant al Teen Challenge România;
– inspector de poliție Sărmașan, reprezentant al Poliției Municipiului Turda.
În organizarea activității s-au implicat domnul informatician Bukoș, doamnele profesoare Liana Dumitriu, Monica Dan și Pop Anamaria, domnul profesor Picovici, precum și reprezentanți ai Consiliului Școlar al Elevilor, coordonați de eleva Serena Șerb.
De această activitate au beneficiat elevi ai ciclului liceal din cadrul CNMV Turda, alături de cadre didactice și elevi ai Școlii Gimnaziale „Teodor Murășanu”, fapt ce a conferit evenimentului o dimensiune educațională extinsă și un caracter comunitar autentic.
Activitatea a fost una interactivă și profund formativă, elevii manifestând interes real prin întrebări pertinente și răspunsuri articulate. Participanții au primit informații esențiale privind prevenirea consumului de droguri, le-au fost prezentate efectele grave și de durată ale acestui fenomen, li s-au împărtășit experiențe personale relevante, cu impact emoțional și educativ, și au fost încurajați să identifice și să adopte alternative sănătoase pentru un stil de viață echilibrat și responsabil.
Totodată, a fost organizată o expoziție cu tematică antidrog, care a completat mesajul conferinței și a avut un puternic impact vizual și reflexiv asupra elevilor.
Doamna Maria Magda a coordonat cu profesionalism și empatie întreaga activitate, reușind să creeze un cadru sigur și deschis pentru dialog. Prin conținutul său și prin calitatea intervențiilor, evenimentul a contribuit semnificativ la creșterea nivelului de conștientizare al elevilor cu privire la riscurile consumului de substanțe interzise și la importanța alegerilor informate.
Mulțumim invitaților, organizatorilor și tuturor celor implicați pentru contribuția valoroasă la succesul acestei activități educaționale de impact.
Elevii clasei a V-a au participat la o activitate educativă dedicată jurnalismului, susținută de reportera Babaioana Anca. 📺 În cadrul întâlnirii, aceasta le-a prezentat specificul meseriei de jurnalist, etapele realizării unei știri, precum și importanța documentării și a comunicării corecte. ✨
Activitatea a continuat cu un atelier practic 📝, în care elevii au exersat realizarea unei știri, tehnici de intervievare 🎙️ și noțiuni de bază privind filmarea 🎥. La final, aceștia au vizionat interviurile realizate, având ocazia să analizeze și să înțeleagă mai bine procesul jurnalistic.
Experiența a fost primită cu interes și entuziasm, elevii clasei a V-a manifestând implicare activă pe tot parcursul activității. 👏
Mulțumim doamnei Babaioana Anca pentru profesionalism și pentru contribuția adusă la dezvoltarea competențelor de comunicare ale elevilor noștri. 🌟
Doamna prof. Anca Nechita, împreună cu clasa a 6-a, a organizat mai multe activități educative și recreative. Luni, elevii au vizitat fabrica Modulo, unde au fost întâmpinați cu căldură și atenție. După prezentarea companiei, a istoricului și a detaliilor tehnice, copiii au avut posibilitatea să își creeze propriile modele, folosind materialele puse la dispoziție, accentul fiind pus pe creativitate. Tot luni, au mers la mănăstirea „Mihai Vodă”, unde s-au recules, au aflat detalii despre istoria mănăstirii și au interacționat cu părintele și maicile, având ocazia să achiziționeze și mici suveniruri. Marți, elevii au colindat la Compania de Apă, fiind primiți cu sucuri, cozonaci și dulciuri, primind și pachete cu dulciuri.
Ulterior, doamna prof. Anca Nechita și clasa a 6-a au vizitat Issa Resort, unde elevii au văzut caii și au putut interacționa cu ei, mângâindu-i și admirându-i. De asemenea, au asistat la un antrenament și la un program de dresură. După aceasta, copiii au fost lăsați să se joace în voie la locul de joacă.
Doamna prof. Bolba a organizat mai multe activități pentru elevi: discuții pe literatura contemporană cu dramaturga Ioana Toloargă pentru clasele a 10-a C și D, discuții pe romanul „Bunica mi-a spus să-ți spun că-i pare rău” de Fredrik Backman cu clasa a 7-a, și un atelier de poezie pentru clasa a 10-a D, în cadrul căruia elevii vor realiza un videopoem personal.
Astăzi, în cadrul Săptămânii Altfel, la CNMV Turda, doamna Brîndușa Borteș și domnul Dan Crișan, reprezentanți ai BCR, au susținut o activitate de educație financiară deosebit de utilă pentru elevi.
Deși activitatea era inclusă în program, prezența elevilor nu a fost la nivelul așteptat, lucru regretabil având în vedere valoarea informațiilor oferite.
Le mulțumim reprezentanților BCR pentru disponibilitate, profesionalism și colaborarea constantă cu unitatea noastră.
Astăzi, în cadrul programului național „Școala Altfel”, elevii au avut parte de o activitate educativă deosebit de interesantă și interactivă, desfășurată cu sprijinul Ancăi Babaioana de la Cluj Live TV, alături de colegii săi. Aceștia le-au oferit elevilor ocazia de a descoperi îndeaproape ce presupune meseria de jurnalist și care sunt pașii esențiali în realizarea unei știri.
Pe parcursul întâlnirii, jurnaliștii le-au explicat elevilor rolul mass-mediei în societate, importanța informării corecte și responsabile, dar și etapele prin care trece o știre, de la identificarea subiectului până la redactarea și prezentarea acesteia. Activitatea a fost una dinamică, presărată cu exemple concrete din experiența lor profesională, ceea ce a stârnit interesul și curiozitatea participanților.
Elevii au fost încurajați să pună întrebări, să își exprime opiniile și să participe activ la exercițiile propuse. Un moment deosebit de apreciat a fost cel în care au fost îndrumați să conceapă propria știre, aplicând informațiile acumulate și lucrând în echipă, asemenea unei adevărate redacții. Astfel, aceștia au învățat cum să structureze corect o știre, ce informații sunt esențiale și cum pot transmite un mesaj clar și coerent publicului.
Activitatea a contribuit la dezvoltarea abilităților de comunicare, gândire critică și lucru în echipă ale elevilor, oferindu-le totodată o perspectivă reală asupra unei posibile cariere în domeniul jurnalismului. Experiența a fost primită cu entuziasm și a reprezentat un exemplu reușit de învățare nonformală, specifică spiritului programului „Școala Altfel”.
Astăzi, în cadrul programului național „Școala Altfel”, elevii din mai multe clase au participat la o activitate educativă dedicată reducerii risipei alimentare, desfășurată de către reprezentanții Băncii pentru Alimente. Activitatea a avut ca scop conștientizarea importanței unui consum responsabil și a valorii hranei, precum și înțelegerea impactului pe care risipa alimentară îl are asupra mediului și asupra comunității.
Pe parcursul întâlnirii, elevii au aflat informații esențiale despre ce înseamnă risipa alimentară, care sunt principalele cauze ale acesteia și ce consecințe are la nivel global și local. Reprezentanții Băncii pentru Alimente le-au explicat copiilor modul în care alimentele pot fi recuperate și redistribuite persoanelor aflate în dificultate, subliniind rolul important pe care fiecare dintre noi îl poate avea în prevenirea risipei.
Activitatea a fost una interactivă, elevii fiind încurajați să pună întrebări, să ofere exemple din viața de zi cu zi și să propună soluții concrete pentru reducerea risipei alimentare atât acasă, cât și la școală. Prin jocuri, discuții și exemple practice, copiii au înțeles cât de important este să cumpărăm responsabil, să păstrăm corect alimentele și să nu aruncăm mâncarea.
La final, elevii au conștientizat faptul că gesturile mici pot avea un impact mare și că implicarea fiecăruia poate contribui la sprijinirea persoanelor vulnerabile și la protejarea mediului înconjurător. Activitatea s-a dovedit a fi una educativă și inspirațională, oferindu-le elevilor lecții valoroase despre solidaritate, responsabilitate și respect față de resursele alimentare.
Istoria revistei școlare reflectă evoluția spiritului cultural al instituției noastre. De la „Fire de tort”, publicația Societății literare coordonate de Teodor Murășanu, cu elevul Pavel Dan, până la revistele „Orizont” și „Suflet tânăr”, apoi revenirea la titlul „Fire de tort” în anii ’70–’80, activitatea editorială a școlii a cunoscut o dezvoltare constantă.
Anii ’90 au adus revistele „Algoritm” și „Brainstorming”, iar revista „Interval”, cu profil cultural-artistic și literar, a marcat un moment de excelență, obținând locul I timp de 5 ani consecutiv la Concursul Național al Revistelor Școlare, premiul fiind Tabăra de jurnalism de la Ciric – Iași.
În anul 2001, participarea elevilor la această tabără a oferit prilejul prezentării revistei Interval, a mapei elevului, a sărbătorii liceului și a relației profesor–elev, ca elemente definitorii ale vieții școlare. În cadrul programului „Școala altfel”, în cadrul unei activități frumoase, doamna prof. Lorana-Karina Riti a valorificat această tradiție împreună cu elevii, reafirmând importanța revistelor școlare în formarea culturală și educațională.
Prima zi din cadrul săptămânii „Școala altfel” a fost plină de voie bună și entuziasm! Elevii clasei a V-a, echipați cu șorțuri și zâmbete, au petrecut timpul la cantina liceului, unde au pregătit fursecuri de Crăciun din foietaj.
Copiii au descoperit cât de frumos este să lucrezi împreună și să creezi ceva cu propriile mâini. După ce fursecurile au fost gata, acestea au fost savurate împreună, într-o atmosferă plină de râsete și bucurie. ✨🎁
Prima zi de Școala Altfel a arătat că cele mai frumoase lecții se învață împreună, cu zâmbete și voie bună! 💛